Îl cunosc pe domnul Viorel Dănacu, Mare Maestru al Marei Loje Naționale a României – Lojă de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, din 2010. Întâmplarea a făcut ca ulterior să ne apropiem mai mult și împreună să colaborăm la o carte apărută sub semnătura amândurora în 2011, intitulată „Despre un alt Mihail Sadoveanu – ganduri scrise si nerostite despre o carte cu simboluri ezoterice”. Iată-ne acum, după ceva ani, încercând să aducem mai multă lumină asupra problemelor ridicate de masonerie în societatea contemporană, dar mai cu seamă despre rostul ei educațional în lumea actuală și rolul pe care îl are în promovare spiritualității românești autohtone.

CARTE
Cei doi autori ai cărții „Despre un alt Mihail Sadoveanu”

Dragoș Huțuleac: – Încercați, va rog, sa sintetizați în câteva cuvinte activitatea Dmv. masonică, insistând pe ceea ce va determinat să intrați în această societate și mai cu seamă, dacă ați găsit în masonerie ceea ce ați cautat.

Viorel Dănacu: – Am intrat în masonerie, în primul rând pentru că nu am fost angajat sau obligat cu nimic față de nimeni, am simțit după 1989 , că sunt un om liber, iar masoneria de care nu auzisem până atunci, a fost un subiect care a devenit din ce în ce mai captivant, pe măsură ce mi s-a și explicat de către mentorul meu, care m-a și propus la inițiere. Esențial pentru mine este că am fost un norocos să pot fi ucenicul Fr. Nicu Filip, Primul Mare Maestru ales dupa 1989, de la care am învățat enorm de multe lucruri, practic de la el am învățat masoneria în toată splendoarea ei, inițiatic, ritualic metafizic, ezoteric, spiritual, regular, tradițional s.m.d.

Am fost invitat de Fr. Nicu Filip, bătrân fiind, având nevoie de susținere, la foarte multe întâlniri masonice, ritualice, sau întâlniri cu alte personalități din țară și din străinătate, la cel mai înalt nivel, unele au rămas emblematice, unice și secrete.

Astfel am învățat cum să vorbesc și să ma comport fata de semenii mei , ca un initiat , pentru ca martor fiind fata de veteranii masoneriei , plesuvii cum imi place sa le zic , am cunoscut foarte mult si din trecutul masoneriei , dar si din ce trebuie sa faca masoneria pentru Romania si pentru romani , intelegand astfel cum sa actionez eu ca initiat .

Am parcurs toate gradele masonice ale Ritului Scotian Antic si Acceptat de la gradul de ucenic pana la gradul 33 in care am fost initiat de Supremul Consiliu al Frantei .

Am fost mai multe mandate Venerabil de Loja , fapt care mi-a permis sa fiu integrat total in viata de Loja , care este unitatea fundamentala a masoneriei , singurul loc unde intri in contact direct cu actul sacru al fiecarei initieri , intelegi si traiesti toate momentele speciale initiatice care te ajuta sa devii un alt fel de om , mai bun , mai intelept . Pentru mine , ritualul masonic , este coloana vertebrala care sustine intreg Ordinul masonic , de aceea fiecare initiat trebuie sa acorde o atentie deosebita ritualului , ritual care din pacate astazi , multi nu il mai practica .

Am avut si raspunderi administrative la nivel de Mare Loja, fiind Mare Trezorier Adjunct la nivel national al Marii Loji Nationale din Romania, care mi-a aratat alte necunoscute , o experienta care mi-a provocat la un moment dat chiar o revolta interioara .

Astfel ca impreuna cu Fr. Nicu Filip , am contestat pentru prima data coruptia din masoneria romana , in 13-14 aprilie 2002 , la Brasov , in momentul cand Guvernul Romaniei de atunci , facea apel la toate institutiile statului sa faca front comun impotriva acestui flagel care din pacate ciunteste zilnic sute si mii de suflete , fiind sangele care iriga terorismul astazi in intreaga lume .

La Brasov , in acel Convent Extraordinar in stare de urgenta , convocat regular de Fr. Nicu Filip , au fost prezente 16 Loji regulare provenite din Marea loja Nationala din Romania , am fost ales si instalat regular si constitutional Mare Maestru , Nicu Filip , transferandu-mi toate prerogativele masonice regulare , primite regular la 24 ianuarie 1993 , la Casa Vernescu , Sala Oglinzilor , de la Marele Maestru al Marelui Orient al Italiei , Fr. Giuliano di Bernardo .

In 31 aprilie 2002 , a fost infintata Marea Loja Nationala din Romania – Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice , pe care o conduc in prezent .

Deoarece au fost atacuri de toate felurile cu amenintari chiar asupra familiei mele si a lui Nicu Filip , datorita cutremurului de grad maxim din masoneria romana , prin demascarea coruptiei din interior , un semnal puternic in toata lumea masonica romaneasca si internationala , acelasi lucru se intamplase cu un an mai inainte si in Franta , Nicu Filip a fost nevoit sa contracareze loviturile , astfel ca am infiintat in 16 iunie 2002 , (atentionez cititorul , deci ulterior infiintari Marea Loja Nationala din Romania – Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice) , Marea Loja Nationala A Romaniei ( atentie s-a schimbat „DIN ”cu „A” Romaniei ) , cu o rezonanta simbolica pe care multi nici azi nu au descifrat-o simbolic . Am avut infintate practic in 2002 aceste doua ONG-uri . Cu toate ca initial am lucrat ca Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice , vazand ca nu suntem lasati in pace , a trebuit sa lucram si in numele celui de-al doilea ONG infiintat si anume Marea Loja Nationala A Romaniei , unde am fost Mare Maestru doua mandate a cate 4 ani , din 2002 pana in 2010 .

In acesti 8 ani am reusit pe langa activitatea initiatica personala de care nu m-am desprins nici o clipa , conducand si Loja Athenaeum , inca de la infiintarea ei , din 09. 09.1999 , sa pun in aplicare impreuna cu Nicu Filip , un nou Program Masonic de Regenerare a Masoneriei Romane , a unei masonerii curate , eliminand tot ceea ce a insemnat in primul rand accederea in masoneriei a celor care doreau sa-si ascunda un trecut contestat , sub masca onorabilitatii Ordinului .

De aici a si inceput conflictul , deoarece am deranjat foarte multi oameni care in perioada comunista au fost exact cei care au oprimat masoneria asa cum am vazut in dosarele de pana in 1989 , de la C.N.S.A.S. ( Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii ) , iar dupa 1989 , s-au infiltrat in masonerie devenind marii Venerabili de Loji , invatandu-ne masonerie pe noi cei mai tineri . Acesti oameni , comunisti , securisti , etc. care au fost oameni bine pregatiti si care si-au facut temele foarte bine , deci cu calitati incontestabile , au un singur defect pentru care in opinia mea si a mai multora nu pot fi initiati niciodata deoarece nu vibreaza , sunt goi spiritual pe dinauntru , cunosc masoneria foarte bine , o mananca precum untul pe paine dimineata , dar repet nu vibreaza si asta pentru un singur motiv ca au fost 45 de ani obligat sa fie atei , ori prima intrebare care este eliminatorie inainte de a fi initiat , este tocmai aceea: daca crezi in Dumnezeu. Daca spui nu , nu esti initiat niciodata .

O sa-mi spuna toti, dar chiar toti ca dupa 1989 au devenit profund credinciosi. E posibil , dar constructia spirituala , crezul omului in Dumnezeu s-a schimbat enorm. Vedeti astazi in lume s-au produs mutatii extraordinare de la cele de exemplu din genomul uman si pana chiar  la cele ale relatiei om –sacru , astfel ca nu se mai poate concepe , gandi si actiona cu aceleasi dioptrii de acum sute de ani si astazi . Acesti oameni care pot fi bunicii , parintii multor tineri de azi trebuie sa nu se supere , sa intelega ca nu mai pot fi in prima linie nici in masonerie , asa cum din pacate dupa 1989 au facut in mai toate domeniile  , trebuie sa se retraga .

Programul masonic de la Brasov pus in aplicare a prevazut unele schimbari radicale si anume :

  • Scaderea taxelor de initiere pe care le mentinem si azi , fiind pur simbolice , avand astfel posibilitatea sa fie initiati si cei din domeniul bugetarilor , din clasa de mijloc mai clar spus si nu doar cei cu bani foarte multi asa cum se practica in alte Mari Loji chiar si azi , facand o masonerie pentru bani si interese de grup , afaceri etc. deviind de la drumul initiatic masonic ;
  • Consacrarea de Loji nu numai la orase , ci si la sate , deoarece exista in satele romanesti un potential uman spiritual nealterat , un patrimoniu cultural traditional care inca mai exista , am infiintat o astfel de Loja la Hobita , satul unde s-a nascut titanul Sculpturii universale , Constantin Brancusi , o Loja model astazi pentru toti
  • Eliminarea festivismului , agapelor fraterne pompoase care se faceau inainte si se mai fac si azi din pacate in alte Marii Loji , care se fac cu cheltuieli mari , mai ales acum cand lumea este saraca , fara locuri de munca si amarata ;
  • Cunoasterea istoriei masoneriei romane si universale prin cercetarea arhivelor masonice pe care le-am recuperat dupa 1989 din cvarii institutii din tara si din strainatate ;
  • Elaborarea unei strategii de dezvoltare , de fixare a unei directii , pentru o masonerie nationala si romaneasca ;
  • Organizarea unui Muzeu masonic , a unei Biblioteci masonice (pentru ca datorita acestora suntem singurii din Romania care suntem si membrii AMMLA) , editarea revistei „Cuvant Masonic” si a altor carti masonice de circuit intern dar si pentru neinitiati .
  • Organizarea de Conferinte masonice publice in toata tara , Seri Culturale Europene construirea de monumente in tara ex. Monumentul Candela de la Alba Iulia , ridicat in memoria lui Horea , martir si deopotriva erou si frate initiat intr-o Loja din Viena .
  • Cunoasterea prin comparatie si a istoriei altor rituri masonice , fiind Loji de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice ;
  • Promovarea unei masonerii de fundament crestin ortodox , a unei masonerii romanesti , pentru romani si pe intelesul romanilor , deoarece suntem o tara preponderent crestin ortodoxa chiar daca masoneria nu face religie in Loja , iar la initiere nu se tine cont de religia careia ii apartii , dar patrimoniul nostru spiritual ne obliga la a nu lasa ascunse depozitele noastre ancestrale spirituale pe care nici o alta tara din lume nu le are , lucru confirmat si de Sanctitatea Sa , Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al Doilea , in Romania fiind in vizita , cand a zis , ca se afla cu adevarat in Gradina Maicii Domnului , a rostit un Adevar si inca cateva modificari ale Constitutiei masonice , care devenise pana in 2002 foarte stufoasa , iar Nicu Filip , a simplificat-o asa cum se votase in 1993 la Alba Iulia in timpul mandatului sau , practic prima Constitutie masonica dupa 1989 .

Am semnat pentru prima data dupa 1989 , iata abia in 2002 , Tratatul de Amicitie si Recunoastere Reciproca cu Marea Loja A Frantei , un moment istoric extraordinar , deoarece Marea Loja A Frantei este cea care a gazduit masoneria romana in exil sub conducerea lui Marcel Schapira , in cei 45 de ani de comunism .

Aici am cunoascut frati romani , francezi , am trait experiente unice , este locul unde am intrat in contact cu masoneria traditonala , cu sute de ani de experiente si lucrare initiatica curata din intreaga lume .

Am fost ajutat si sustinut apoi de fratii de la Marea Loja a Frantei sa ader in 2004 la Confederatia Marilor Loji Unite ale Europei( Grand Loge Unie d’Europe) , semnand Tratatul si Marea Carta Alba Masonica Europeana , fapt intamplat cu un an inainte ca Romania sa devina membru al Uniunii Europene, Presedintele G.L.U.D.E. fiind un consilier al Presedintelui Frantei , Jacques Chirac .

Din acest moment s-au deschis portile unei mari colaborari cu toate Marile Loji din lume care aveau recunoasterea Marii Loji a Frantei , astfel ca am incheiat peste 100 de Tratate de Amicitie si Recunoatere , Romania fiind astfel prezenta la toate reuniunile masonice pe tot globul , la care am participat de fiecare data .

In paralel am lucrat in Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice ideia initiala, pe care Nicu Filip a lansat-o la Brasov in 2002 , astfel ca am impletit permanent activitatea initiatica masonica cu cea de studiu si cercetare masonica astfel ca, in 2005 am infintat Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucuresti , care a devanit imediat membru A.M.M.L.A. ( Asociatia Muzeelor , Bibliotecilor , Librariilor si Arhivelor masonice cu sediul la Bruxeless). In 2006 la Bucuresti am gazduit lucrariile Consiliului Coordonator A.M.M.L.A. , realizand pentru prima data o expozitie masonica cu colectia masonica a Academiei Romane in premiera la care s-au adaugat colectiile masonice personale a mea si a lui Horia Nestorescu Balcesti si o a doua expozitie masonica la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti , aratand membrilor A.M.M.L.A. ca avem o istorie si o traditie a masoneriei romane foarte de veche .

Sigur sunt multe momente deosebite care le-am  facut intr-un an, cat in zece! Am lucrat zi si noapte continuu. Aveam un elan extraordinar si varsta si-a spus numele, un Mare Maestru la 33 de ani , poate cel mai tanar , Nicu Filip care m-a secondat extraordinar in toate imprejurarile , astfel ca aceste lucruri care tin si de implicatiile masonice diplomatice directe si concrete pe care le-am avut in relatiile Romaniei in Europa si in lume , vor fi prezentate in volumul 2 al cartii mele. Pana in prezent nu m-am ocupat decat de studiul masoneriei de la infiintarea masoneriei in Romania si pana in 1989 prezentate in primul Volum, care apare in cateva zile din tipografie .

La intrebarea daca am gasit in masonerie ceea ce am cautat , da am gasit , chiar mai mult decat credeam , dar a insemnat un sacrificiu enorm de timp , implicare , chiar si fata de familie , care aici am un regret ca poate trebuia sa fiu mult mai aproape de copii mei cand erau mai mici in primii ani de viata , fiind mai mult langa sotie , dar totul este bine. Am recuperat acum, cat am avut posibilitatea, incat totul sa fie bine .

Masoneria in primul rand m-a invatat sa cunosc oamenii , care din pacate sunt cu foarte multe fete , multi au intrat in masonerie dar masoneria nu a intrat in ei. Calaresc un cal de lemn foarte multi , lipseste vibratia de care va vorbeam mai inainte . Nicu Filip intrebat ce este , raspundea : geambas de oameni . In al doilea rand am patruns in tainele initiatice pe care nu le inveti la nici o scoala , facultate in timpul vietii , astfel ca poti sa cunosti si sa intelegi descifrand lumea simbolurilor , lucuri noi din universul care ne inconjoara , continuu .

In al treilea rand , contactele , socializarea cu frati de oriunde din lume , experientele unice pe care le-am avut de exemplu in Gabon , São Paulo( Brazilia ) , Grecia , etc. mi-au schimbat mult modul de perceptie , gandire si actiune .

Da, masoneria ma schimba zilnic cu fiecare rasarit de Soare, zilnic invatam ceva , zilnic ne initiem. Stiti, initierea este ceva care odata inceputa nu o mai poti opri niciodata. Sfanta Biblie , una din cele trei mari lumini ale francmasoneriei , este cartea de capatai care ma face sa descifrez permanent multe necunoscute pe care le aveam inainte de a fi initiat , repet totul se vede la Lumina care se naste din Adevar .

In concluzie , promovez de cativa ani , prin Programul de Regenerare a masoneriei din cadrul Marii Loji Nationale a Romaniei –Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice al carui Mare Maestru sunt in prezent , construirea unei masonerii romanesti o masonerie pentru romani si o masonerie pe intelesul romanilor , o masonerie spirituala , traditionala , morala si spirituala , o masonerie constructiva operativa .

TEMPLU MASONIC
Interiorul unui Templu Masonic

Dragoș Huțuleac: – Conduceți de câțiva ani o Lojă de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice. Spuneți-ne vă rog cum a apărut aceasta, care este scopul ei și rolul pe care îl joacă Centrul de Cercetări Francmasonice Paris-București în cadrul acesteea?

Viorel Dănacu: – Da! Din 24 ianuarie 2002  am reorganizat si aprins focurile, cum spunem noi, la mai multe Loji de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice , pe intreg teritoriul Romaniei . Deoarece in 2010 am predat stafeta de Mare Maestru la Marea Loja Nationala a Romaniei, pe care am condus-o asa cum am mai spus timp de 8 ani de zile , apoi am continuat munca pe santierul masonic la cererea mai multor frati din mai multe Loji care au preocupari in domeniul cercetarii istoriei masoneriei , impreuna binenteles si cu participarea membrilor Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucuresti, al cărui membru esti si tu.

Cum a aparut aceasta MARE LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice, v-am spus mai inainte. Ea a fost ideia initiala in 2002 , fiind primul ONG infiintat la 31 aprilie 2002 , apoi si-a continuat activitatea , iata azi mult mai intensa , deoarece in toata perioada din 2002 si pana in prezent eu am recuperat arhive masonice de peste tot din lume pe unde am fost . Este esentiala activitatea fratilor in cercetarea documentelor masonice din mai multe motive si anume : pot iesi la iveala aspecte din istoria masoneriei asa cum au fost ele si nu cum au fost prezentate ele pana acum de catre unii istorici sau autori de lucrari masonice ; pot fi preluate ideile si actiunile bune pe care masoneria le-a mai avut candva ; fratii pot cunoaste adevaruri care pot sa le ofere o intelegere superioara a tainelor masoneriei ; aceasta munca poate forma noi maestri care sa poata apoi prezenta public istoria francmasoneriei pentru a ridica suspiciunea si reaua vointa ; munca de cercetare naste o cunoastere mai aprofundata a masoneriei ceea ce cred ca abia de aici incolo se poate vorbi de o angajare solida a respectivului initiat pe drumul initiatic pe care s-a angajat odata cu actul sacru al initierii in masonerie .

MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice , are un program si o strategie precum si o proclamatie catre tara care pot fi vizualizate pe siteul oficial si anume : www.masonerie.com

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București , este un ONG separat de MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice , dar care se completeaza prin faptul ca aici sunt membrii si initiati si neinitiati , barbati si femei , tineri , varstnici , cu taxe de inscriere inexistente , se autofinanteaza din sponsorizari , donatii si binenteles cei care doresc sa contribuie o pot face legal din punct de vedere financiar contabil .

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București , s-a nascut tot din dorinta de a orienta viitorii candidati la initiere , care venind aici ca intr-o anticamera , sa aiba accesul la informare , sa cunoasca atat cat se poate despre masonerie , pentru ca atunci cand hotarasc sa se initieze sa fie in deplina cunostiinta de cauza . Este mai corect sa-i spui omului dinainte ce face pe drumul initiatic dupa initiere decat sa intre si apoi sa plece deoarece nu s-a regasit si nu ii place . De exemplu trebuie sa stie ca sunt mai multe Mari Loji , ca unele sunt mixte , altele feminine, altele practica un ritual , celelalte alt ritual s.a.m.d. astfel ca omul informat corect sa poata alege optional unde s-ar regasi cel mai bine , unde i s-ar potrivi cel mai bine , astfel se elimina initierea la gramada , la voia intamplarii cu esecurile stiute . Denumirea de – regiona l-  am dat-o deoarece initial am zis – european – dar a aparut legislatia care interzicea folosirea acestui nume si atunci am zis – regional- ; am zis Paris-Bucuresti , deoarece relatiile noastre cele mai stabile la avem cu Marea Loja a Frantei de la care am invatat masonerie . Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București are scopul de cercetare ca si  MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice, astfel ca am gandit acest proiect asemenea unui vultur cu doua aripi reprezentate de cele doua ONG-uri , care fac sa propulseze intr-o singura directie, un singur piept: Romania . Activitatile Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-București , pot fi cunoscute pe siteul www.cuvantmasonic.ro , pentru a nu dezvolta acum si aici , ocupandu-va spatiul . Impreuna se cauta o cunoastere cat mai veridica a istoriei tuturor Ordinelor initiatice care au existat vreodata pe teritoriul Romaniei . Recent in cadrul Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-București , am organizat o Loja Feminina  de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice care sa le de-a dreptul la cunoasterea initiatica si femeilor avand in vedere ca si ele au drepturi egale cu ale noastre , masoneria feminina fiind foarte veche si foarte dezvoltata in lumea intreaga .

Viorel-Danacu-si-Horia-Nestorescu
Viorel Dănacu și Horia Nestorescu-Bălcești

Dragoș Huțuleac: – Este evident pentru toată lumea că Masoneria în sine, nu este altceva decît o școală de formare. Ne puteți spune care sunt principiile sale de bază și dacă este posibilă extinderea lor (a principiilor respective), la educația de masă? Practic, cum credeți că pot schimba masonii lumea în bine și cum vine masoneria în întâmpinarea provocărilor morale ale societății contemporane?

 Viorel Dănacu: – Masoneria astazi poate juca un rol extraordinar daca ar exista si initiati. Spun aceasta deoarece este fals ca masoneria este formata din elite , toti vad prin aceasta ca poti sa gasesti in Loja un ministru , un presedinte , un patron etc. Fals! Cuvantul elita inseamna, in conceptie masonica, a fi alesul. Ajungem astfel la zicala biblica – multi chemati putini alesi. Vorbeam mai sus de credinta in Dumnezeu si de vibratie , de aceea afirm ca nu toti sunt cei care pot merge pe drumul initiatic . Principiile masoneriei sunt  cunoscute deja nu trebuie eu sa le mai enumar din nou , problema este cati le inteleg si cati si practica masoneria .

Masoneria este extraordinar de frumoasa daca o intelegi si o descoperi din aproape in aproape , simbolurile , ezoterismul , lumea aceasta iti ofera posibilitatea de a cunoaste mai bine intreg universul din care facem parte , autoperfectionarea continua , prin eliminarea a tot ce este rau , negativ din tine este o munca grea si cere sacrificii pentru un initiat , forma de comportament , de gandire si traire masonica se capata in timp pana la moarte , cresterea spirituala pe verticala , desprinderea de framantarile de pe orizontala cu problemele de zi cu zi care chinuesc multimile profane , este forma superioara la care poate ajunge initiatul in drumul sau spre mantuire , spre desavarsire , Dumnezeu fiind omniprezent in toata opera initiatica , fiind Marele Creator al intreg Universului , de aceea noi il mai numim si Marele Arhitect al Universului . Initiatul trebuie sa evolueze prin prisma unor triade la Lumina carora totul trebuie sa masoare si sa cantareasca , cautand si cunoascand Adevarul care se naste din Lumina si anume cele trei mari Lumini ale francamsoneriei care sunt : Sfanta Biblie , Compasul si Echerul , sau triada , Libertate Egalitate Fraternitate , scrise cu litere de aur pe frontispiciul Templului Masonic . Nu am sa dezvolt acestea , deoarece mi-ar lua mult timp , pot fi gasite pe situl nostru www.masonerie.com .

Masonii pot schimba lumea , societatea , daca mai intai se schimba ei dupa initiere , daca ajung ei sa devina acei piloni indestructibili , pe care sa se poata sprijini societatea , daca fiecare devine un model prin comportamentul lui , conduita lor sa fie ireprosabila , astfel incat multtimile profane sa se adune in jurul acestor modele ca in jurul unor Lampadofoare , masonilor li se mai spune si Fii Luminii , adica cei care imprastie Lumina , ori eu cred ca mai ales azi societatea trebuie asanata morala si masoneria o poate face daca isi doreste , iar nevoia de caractere ,  modele este foarte mare in toate domeniile . Deaceea eu am zis ca imi retrag sprijinul fata de institutiile fundamentale ale statului roman , pentru ca sunt corupte si politizate , atunci am fost sanctionat si blamat , dar iata ca dupa cativa ani , insusi Presedintele Romaniei , presa toata , o spun cu glas tare ca institutiile statului sunt corupte si politizate , deci au ajuns la vorba mea , au vazut si ei si e bine . Este inadmisibil ce se intampla azi , gradul de degradare , decaderea societatii , tineretul este total dezorientat si privat de orice sustinere si indemn la normalitate , este un haos general care probabil va culmina cu ceea ce vedem azi in multe colturi ale lumii , razboaie , varsari de sange s.m.d. sa speram ca nu va fi asa. Am retras sprijinul pentru ca trebuie sa stiti ca in anii trecuti am sprijinit mai ales in plan diplomatic in relatiile internationale foarte mult Romania , impreuna cu Nicu Filip , toate aceste documente oficiale vor fi prezentate in cartea volumul doi „Francmasoneria , asa cum a fost” la care lucrez in prezent . Deci am retras sprijinul pentru ca mi-am dat deama ca nu am in primul rand eu oamenii initiati foarte bine pregatiti si care sa iasa la rampa si sa combata haosul care exista , insemna sa ies cu acesti initiati care abia se formeaza azi si asa cu mare greutate si sa-i arunc in gura rechinilor care i-ar fi devorat imediat , nu vedeti ce haite s-au facut , nu este usor de luptat impotriva acestei caracatite .

Masoneria astazi nu are o directie din pacate , calareste un cal de lemn de 20 de ani incoace , de aceea cuvantul ei nu este luat in seama de nimeni , pentru ca toti sunt la fel , masoneria este oglinda societatii . Asta am spus din 2002 de cand am demascat coruptia din masonerie , impreuna cu Nicu Filip si am deranjat de atunci mi-au facut numai cucuie in cap , dar nimeni nu a inteles nimic sau s-a inteles foarte bine dar stau toti si nimeni nu face nimic se complac , mai vezi din cand in cand cate o ceremonie la Palatul Parlamentului sau Athenaeum Roman si atat , adica festivism total , turism masonic , dezinformare , minciuni si pacaleli , in rest nimic constructiv , concret .

Eu cred ca intr-o buna zi masoneria va avea un cuvant de spus , dar pana atunci trebuie sa-si faca curatenia mai intai ea in propria ograda , sa-si formeze oamenii – model , care sa fie credibili si sa fie apoi ascultati apoi cu admiratie de catre toti romanii .

MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice si Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București , vor depune toate eforturile in a gasi solutii si a forma astfel de modele atat de necesare pentru viitorul Romaniei , dar este nevoie de timp si munca .

viorel danacu1
Viorel Danacu

Dragoș Huțuleac: – Cum explicați reticiența societății vis-à-vis de Masonerie, precum și unele etichete nu tocmai respectabile atribuite ei și ce soluții oferiți acestei situații?

 

Viorel Dănacu: – Reticenta societatii este corecta si justificata , se datoreaza tot noua masonilor si datorita celor 45 de ani de informatie in acest domeniu , de aceea munca de cercetare cunoastere a istoriei este foarte necesara acum . Etichetarile sunt facute datorita greselilor mari pe care insasi masoneria le-a facut cu voie sau fara de voie in acesti 24 de ani de zile , sigur ca sunt raspunzatori mai multi masoni , de haosul si degradarea acestei institutii candva foarte respectate , numai ca vedeti si aici ca si in societatea profana , puterea banului dicteaza , coruptia fiind infiltrata ca o caracatita peste tot .

 Solutia este una sa ne adunam cu totii sub un singur deziderat si anume sa facem o masonerie romaneasca , o masonerie pentru romani si o masonerie pe intelesul romanilor . Consider un declin vizibil si acceptat de insasi marile cancelarii masonice ale lumii , al masoneriei , vedeti Conferintele astea mondiale care se tot tin , cand in Romania cum a fost anul acesta , s.a.m.d. s-au transformat intr-un turism masonic , pline de festivism si cateva probleme legate de coexistenta tuturor la nivel mondial iar in rest nimic . Trebuie stiut ca masoneria mondiala este intr-un declin extraordinar , ca acele busolei au luato razna , mai sunt cativa ani pana in 2017 cand se implinesc 300 de ani de la Anderson , care in realitate ce a fost un pastor protestant care a rescris in cheie masonica vechile constitutii masonice , de atunci a inceput scandalul intre catolici , protestanti , ortodocsi etc. Acest moment total nefast , Anderson a fost timp de 300 de ani un mar al discordiei , cine este recunoscut de Marea loja Unita a Angliei este regular cine nu este iregular , este fals , masoneria a aparut mult mai inainte de Anderson si masoneria este proclamata Intru Gloria Marelui Arhitect al Universului , adica Dumnezeu si nu a venit Dumnezeu pe pamant inca si a spus voi aveti dreptul sa va autoperfectionati si voi nu , voi aveti dreptul sa construiti intru numele meu si voi nu , e o blasfemie , o nebunie care trebuie sa apuna in 2017 . Sper ca in 2017 sa fie schimbari radicale de optica , viziuni , atitudine,  in sanul masoneriei mondiale si sper sa nu trecem peste acest moment care poate fi crucial in istoria masonerie , fiind unul al festivismului , declaratiilor pompoase si mincinoase , al agapelor fraterne extravagante , baluri masonice , etc , in vreme ce oamenii mor de foamete , boli si saracie .

Solutia este ca masoneria romana sa devina nationala , sa fie o legatura totala cu credinta noastra stramoseasca care ne-a tinut uniti de mii de ani , ortodoxismul sa fie cuvantul de trecere , sa scoatem la lumina valorile noastre dinainte de daci , sa ascultam in Loja nu numai muzica de Motzart , dar in primul rand de George Enescu , Ciprian Porumbescu , sa-l dam exemplu pe Hiram , de model al constiintei si verticalitatii care a preferat moartea decat sa divulge secretele gradului de maestru , dar sa-l dam exemplu si pe Sfantul Constantin Brancoveanu , al nostru , care mai vertical ca el nu a fost altul , a preferat moartea prin decapitare decat sa tradeze religia ortodoxa si sa perveteasca in alta religie , impreuna cu cei 4 fii ai sai si sfetnicul , sa vorbim de Mesterul Manole , de Eminescu , masonul fara sort , cel mai complet initiat in arta universala cum spunea Nicolae Iorga s.m.d.

Sa-i facem cunoscuti pe ai nostri , Zamolxe , nu se zice nimic in ritualurile noastre , exista Loji de Sfantul Andrei , ori Apostolul Andrei este Patronul spiritual al Romaniei eu credeam ca acestea trebuiau sa ia o amploare extraordinara dupa 1989 , ori noi am inceput cu Scotianismul , cu muzica scotiana , cu Uze ! Uze ! Uze ! cum se mai zice prin ritualuri , indepartandu-ne mult , enorm , de tarana noastra, de izvorul nostru cultural , traditional si spiritual . Asta este solutia , redesteptarea si regenerarea masoneriei pe un profil identitar national romanesc .

 

Dragoș Huțuleac: – Pe final, va rog să transmiteți un gând de suflet tuturor cititorilor noștri.

Viorel Dănacu: – Cititorii trebuie sa stie ca masoneria este foarte frumoasa si binefacatoare omului si mintii sale , ca nu exista 2 francmasonerii , eu cunosc o singura masonerie , ca e loc sub Soare pentru toti , iar pe cerul Romaniei nu exista decat trei culori , rosu galben si albastru .

Transmit tuturor cititorilor multumirile mele ca au avut rabdarea si bunavointa sa cunoasca mesajul meu , sperand ca generatiile tinere si cei mai buni romani si patrioti sunt in asentimentul meu si ii astept sa mi se alature pentru a scoate tara din mocirla in care se afla .

Dumnezeu sa ne ajute !

Viorel Danacu 33

 

Mare Maestru

MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-

Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice

 

Presedinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București