de Dragoș Huțuleac

Nu, nu mai e la modă să-l citim pe Sadoveanu! La fel cum nu mai e mișto să-i citim pe Zaharia Stancu, Eugen Barbu sau Fănuș Neagu.  Mă rog, în cazul celui din urmă, avem voie să citim „Amantul Marii Doamne Dracula”, asta-i cool, e deep man, e futere…Dar Doamne ferește să-ți treacă prin fața ochilor „Îngerul a strigat”…o reminiscență bolșevică a comunismului românesc. Clar!

Trecând peste aceste impedimente de tristă constatare,  Creanga de aur merită să fie redescoperită. Povestea lui Kesarion Breb trebuie spusă tuturor celor care simt că universul are ceva să ne spună, care cred că lumea e profundă și frumoasă. Această carte e scrisă pentru ei. Scriitura cărții este cea care ne îndeamnă să cercetăm mai multe domenii, pentru a-i descifra tainele. Astfel, Creanga de aur ne ia de mână şi ne poartă pe cărările vechii Daciei, tot ea ne duce în lumea misterelor şi a templelor uitate cerându-ne să înţelegem importanţa marilor preoţi, a iniţierii, a cuviinţei şi aşezării în rost a omului. De asemenea, ca un cronovizor, lumea Bizanţului ne arată aceleaşi slăbiciuni omeneşti care străbat întreaga istorie până în ziua de azi, la fel de puternice atunci ca şi acum, la fel împovărătoare ieri ca şi azi. Mihail Sadoveanu a dorit să ne arate omenescul aşa cum e lăsat pe pământ, încă din negurile timpului. Lumea s-a întemeiat încă de la începuturile ei pe legi nescrise, ancestrale, valabile şi acum. Cei care le-au cunoscut, au păstorit neamurile lumii în decursul timpului, adaptând aceleaşi principii străvechi civilizaţiilor ulterioare. Nimic nu se naşte înafara Legii, nimeni nu trăieşte în afara ei…

Romanul Creanga de aur este un punct de plecare către cunoaşterea esoterică. Implicit, te vezi nevoit să lucrezi cu tine însuţi pentru ca povestea care fiinţează cartea să aibă sens deplin. Acesta este şi meritul acestui text. Te întoarce cu privirea către tine, ca prin tine să vezi realităţile subtile ce ne determină existenţa.

 În ultima vreme, esoterismul îşi reintră în drepturi. Oamenii se îndreaptă tot mai mult spre sine, găsind în lumea lor interioară răspunsuri aflate în deplină coerenţă cu necesităţile spirituale dictate de cotidian. E adevărat că materialismul nu a pierdut încă în faţa spiritualităţii, dar strălucirea sa începe să pălească în faţa adevărurilor primordiale pe care s-a creat lumea.

Mihail Sadoveanu, în cartea sa Creanga de aur, aşează în cuvânt aceste realităţi metafizice, dându-le viaţă. Vorbim aici despre sensul sociologic al termenului „viaţă”, înţelegând prin el un ansamblu de condiţii materiale şi morale sau de mediu în care o anumită colectivitate îşi desfăşoară existenţa. Acest spaţiu colectiv în care omenirea coexistă de la începuturile ei şi până în prezent, este construit pe aceleaşi principii de bază preluate şi reformulate de către marile sisteme religioase ale lumii. Ele sunt, practic, depozitarele adevărurilor premergătoare existenţei noastre.

Mihail Sadoveanu se foloseşte de Kesarion Breb pentru a ne racorda acelei trăiri subtile ale cunoaşterii iniţiale în care totul  nu este o exprimare cantitativă, ci o fiinţă întru a cărei desăvârşire luăm parte ca o componentă activă şi integrată ei.

Nu, nu e la modă să citim Sadoveanu! Osho rulles!