de Dragos Hutuleac

Sunt momente când rămânem fără inspirație, fără motivație, când n-avem absolut niciun chef să ne achităm de responsabilitățile ce ne revin. E acel moment când tot organismul nostru își dorește din rărunchiul lui de organism să șadem și să ne bucurăm de o preacinstită lene, aducătoare de bucurie și liniște, pace lăuntrică și fericire maximă. Acel moment îl trăiesc acum, când trebuie să scriu, deși toată ființa mea vrea să lenevească, urmărind încă un documentar despre naziști sau o comedie romantică, în care să fie măcar una sau două scene erotice, amuzante, fără dramatism sau care să lase impresia că de fapt asiști la un maraton. Aș mai bea și o bere rece, rece, atât de rece încât cerul gurii să credă că e mijlocul lunii Decembrie și că se pregătește de Crăciun. Ar fi ceva minunat! Dar e imposibil! Vreau, nu vreau, trebuie să pun pe hârtie 500 de cuvinte despre un subiect, pe care la ora actuală mintea mea refuză să-l producă.  Așa că voi scrie din inerție, sincer, la obiect despre chestiile care îmi trec prin cap, atunci când n-am chef să mă achit de o sarcină. Știu sigur că fiecare dintre noi avem asemenea momente, inclusiv tu, cel care acuma citești acest material. Da! Și tu vrei să te bucuri de lene, de minunăția clipelor libere. La rândul tău, nu ai voie să faci asta. Ai nevastă, ai copii, ai facturi, ti-e foame, trebuie să te îmbraci și să-ți iei cel mai smecher smartphone la abonament ca să prinzi pokemoni. În secret vrei să te îmbogățești fără muncă și îi invidiezi pe cei care lucrează din pasiune și cu pasiune. Îți mai pui o gură de cafea, oftezi și mergi mai departe. Ti-ai pune o gură de bere, dar mai ai de mers cu mașina în service, acasă sau cine știe ce drumuri ți se mai arată. Vrei să alungi stresul și în loc să te descarci corect și corespunzător, îl aduni mai departe în tine, că doar ești om civilizat. C…t! îți spui în gând, dar pe hârtie treci „Rahat!” pentru că așa-i politically correct, deși tu știi că primul termen este mai vechi, cu tradiție, de-o seamă cu viezure, mămăligă, brad, barză șamd., cuvinte dacice pe care alegem să le uităm pentru că nu sună bine. …sau nu miros bine…Te mai uiți pe geam, crezând că poate, poate vei găsi o sursă de inspirație sau că se va întâmpla o minune și treburile ți se vor rezolva de la sine. Întorci privirea în cameră, birou, sau hala de producție și descoperi că minunea sperată n-a avut loc, deși absolut toată lumea te îndeamnă să crezi în minuni. Nu știu dacă tu înjuri, dar eu mai iau o gură de cafea și descopăr că am ajuns la zaț. Nu-i nimic, e o întâmplare obișnuită, la ordinea zilei. Iarăși te apuci, sau mă apuc de lucru, zicem la unison ”Doamne ajută!”, deși nu mai credem demult că Îl avem partener. Facem o cruce din obișnuință…Amin!