de Stroe Buzescu al II-lea

Șpaga în învățământ este la fel de normală ca respirația. Bineînțeles că elevii știu că nu au voie să folosească acest cuvânt urât într-o instituție de învățământ așa că au denumiri mult mai nevinovate pentru aceasta practică, cum ar fi: „bani de protocol”, „o mică atenție”, „cadou” „bani pentru cadou” iar când aceste mici subvenții extra-bugetare nu au efectul scontat asupra cadrului didactic, se trece la cea mai perversa formă de mituire care poartă numele de „meditație”. Culmea e că uneori „meditația” școlară este asemănătoarea cu cea practicată de membrii MISA, mai cu seamă dacă vorbim despre orele particulare oferite de un profesor tânăr unei liceence zglobii, sau orele oferite de o profesoară tinerică unui licean la fel de zglobiu. De fapt este vorba aici despre o calitate excepțională a serviciilor oferite de cadrul didactic elevului, care simte brusc nevoia ca pe lângă banii de meditație să pluseze cu „o mică atenție”. Nimic ieșit din comun.

Cadrele didactice care practică luarea de mită în formă calificată, se scuză că practică această modalitate de sporire a veniturilor punând toată vina pe umerii salariului incredibil de mic pe care îl au. Evident că absolut toți cei care invocă acest neajuns financiar nu au lucrat nici măcar o lună la patron ca să vadă salariile reale din economia de piață și nici munca care trebuie depusă ca să încasezi respectiva sumă la sfârsit de lună. Cei care au avut prijejul ca în facultate să lucreze în mediul privat, odată ce au plecat de-acolo și au ajuns în învățământ, pupă salariul ăla pe toate părțile și ajung să-și iubească meseria (uneori cu forța, e drept) mai ceva decât pe proprii copii. Cu toate astea și ei ajung la un moment dat să ia mită pentru simplul motiv că se poate, e o sursă de venit comodă și nu în ultimul rând, doar nu-s mai proști ca ceilalți colegi din cancelarie.

Altă scuză practicată de cadrele didactice care iau mită în formă calificată și continuă este aceea că elevii sunt niște proști înnăscuți, în mare parte dintre ei retardați, care n-ar putea nici să scuipe pe jos dacă n-ar beneficia de indrumarea didactică practicată în particular de augusta sa făptură academică. O asemenea opinie, foarte răspândită în rândul cadrelor didactice făcute, nu născute, ne oferă o imagine mai mult decât reprezentativă cu ce fel de oameni avem de-a face în sistemul de învățământ.

Lăcomia lor este de înțeles, pentru că e omenească și chiar scuzabilă dacă interesele finaciare de moment nu ar afecta viitorul elevilor care nu-și permit să se achite de aceste taxe de protecție. Această neputință le transformă viața școlară într-un coșmar din care vor să se trezească cât mai repede și ca să scurteze drumul până la izbăvirea de cele școlărești, preferă să stea în crâșme, să absenteze, să renunțe la școală, să renunțe la vise, să renunțe la speranțe și la încrederea în oameni. Bineînțeles că putem admite că vorbim despre elevi mediocri, doar că mediocritatea celor cu bani este spălată de domnii profesori, în timp ce mediocritatea celor fără bani este pe nedrept subliniată și accentuată de către aceiași profesori. Se mai întâmplă ca printre elevii mediocri fără bani să fie câte un mediocru genial, demn și bine intenționat, dar pentru că nu este la zi cu taxele de protecție, e lăsat să fie un nimeni când poate foarte bine să fie „cineva”.

Șpaga din învățământ nu va dispare nicicând, indiferent de măririle se salariu acordate profesorilor.  La fel ca în sistemul medical, este o condiție sine sine qua non pentru a avea parte de un tratament corespunzător din partea personalului didactic. Prin această practică, elevii sunt învățați încă de pe băncile școlii că dacă ai bani, poți realiza orice, dacă n-ai, trebuie să stai cuminte în banca ta și să de mulțumești cu ce ți se oferă. Orice revoltă venită din bancă este repede sancționată un „Stai jos! Ești un prost și un nesimțit! 2!”  și alte variațiuni pe aceeași temă. Uneori se mai întâmplă să ți se scadă și nota la purtare dacă insiști să ai parte de un tratament corect, argumentându-se în consiliul profesoral că nu ai „un comportament adecvat” la ore. E un cancer care va distruge și bruma de firesc care a mai rămas în societate. E un cancer care nu are leac, aflat în metastază, de care absolut toată lumea este conștientă, îl condamnă la nivel declarativ, dar se oprește aici. E prea adânc înrădăcinat ca să se mai poată face ceva. Amin!