de Dragoș Huțuleac

Dacă până în ziua alegerilor, mintea politicienilor pare a funcționa aproape normal (zic aproape pentru că trebuie să ai o mică bubă la cap ca să intri în acest domeniu) peste noapte, imediat după număratul voturilor, mintea lor se defectează. Hai că primele zile poți să zici că li se trage de la euforie, în cazul celor care au câștigat alegerile, sau dezămăgire, în cazul celorlalți, dar problema e că trec săptămâni, luni, ani și ei tot nu-și revin. Până în seara alegerilor, absolut toți au un discurs impecabil, oarecum identic ca și conținut, în care numitorul comun este binele național. Acesta, în perioada electorală, este pus pe un piedestal majestos și absolut tot politicianul implicat în campania electorală, indiferent de partidul din care provine, se închină la el mai ceva ca mulțimea de credincioși la moaștele Sfintei Paraschiva, sau ca sataniștii la moaștele lui Ion Iliescu. Pe toată perioada electorală cele mai utilizate verbe din limba română sunt:

  1. „a trebui”, la timpul prezent, persoana I plural, urmat întotdeauna de un verb la modul conjunctiv, în construcții de genul: „Trebuie să modificăm constituția!”, „Trebuie să reparăm nedreptățile!”, „Trebuie să facem, trebuie să dregem, trebuie să acordăm, trebuie să realizăm, trebuie să modificăm, trebuie să sprijinim…etc.”
  2. „a da”, la timpul viitor, persoana I singular, urmat întotdeauna de un substantiv comun, în construcții de tipul: „Eu voi da salarii/pensii/indeminizații mărite!”, „Eu voi da legi corecte!”, „Eu voi da alimente, sfaturi, locuri de muncă, locuri de veci, terenuri, finanțări, case…etc.”

Mai există și a treia situație, dar e mai rară, în care distinsul candidat utilizează și verbul „a face” la timpul prezent, dar numai în prezența condiționalului optativ: „dacă aș ieși, aș face…” (în locul punctelor de suspensie, va puteți folosi imaginația).

Dacă avem curiozitatea de a urmări discursurile electorale ale candidaților din Decembrie vom remarca, pe lângă frecvența verbelor mai sus menționate, un alt aspect care ne indică o funcționare aproape optimă a creierului politicianului român în timpul campaniei electorale: discursul are fir logic, indiferent de ce conține. Înafara momentelor când avem de-a face cu retardați, majoritatea politicienilor vorbesc bine, fluent în limba română (am descoperit minunăția aceasta de expresie în CV-ul unui viitor deputat), cu subiect, predicat și acordurile de rigoare. Mai că te prinde mândria când îți vezi favoritul cum vorbește la televizor, cât de bine pune problemele și cât adevăr încarcă de profunzime discursul lui. Să-l pupi, nu altceva! Doar că vin alegerile și brusc, următoarea zi, creierul politicianului român nu mai funcționează. Dacă până la alegeri ne-a obișnuit cu bogăția celor trei verbe pe care își construia discursul electoral, acum tot vocabularui domniei sale devine mult mai sărac în părți de vorbire flexibile care exprimă acțiunea, rezumându-se la forma negativă a verbului „a putea”, timpul prezent, persoana I singular, urmat de un conjunctiv: „Eu nu pot să…” După punctele de suspensie, prăpădul…Ce s-a întâmplat cu mintea politicianului român după alegeri, nu știm. E un mister care tronează de mai bine de 25 de ani…

PS: acest drăguț articol a fost realizat cu sprijinul unui excelent rachiu de prună, primit de la Bacău, de la stimatul și dragul meu editor și prieten, Viorel Medvețki, căruia îi mulțumsc pe aceasta cale, public!