de Dragoș Huțuleac

 Una dintre cele mai interesante cărți citite de mine în ultima perioadă, a fost „Plante de leac pentru tămăduirea sufletului” scrisă de doctorul Dorin Dragoș, apărută la editura Tritonic în 2005. Acesta este medic primar în medicină internă la Spitalul Universitar de urgență București, șef de lucrări la universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și nu în ultimul rând doctor în Științe Medicale cu competențe în Homeopatie. În opinia sa, boala este doar o convingere falsă, adânc înrădăcinată în ființa celui bolnav.  Atât de adânc, încât ajunge să ia forme materiale și să se manifesteze la nivelul corpului fizic. Esența tratamentului, este înlăturarea acestei convingeri greșite. Un pacient care ajunge să creadă cu toată ființa lui că boala poate fi învinsă și eliminată este ca și vindecat. Din acel moment, procesul în sine nu mai este decât o chestiune de timp, cu condiția, ce-i drept, ca modificările din planul fizic să nu fie prea severe, deci ireversibile.

Boala este consecința unor rezonanțe joase pe care cel bolnav le întreține în ființa lui, având falsa convingere că acestea îi sunt proprii. Ele își au originea la niveluri foarte profunde, inaccesibile  în mod obișnuit ființei umane, dar pot fi percepute de oricine în stadiul incipient de manifestare, sub forma gândurilor și trăirilor joase. Greșeala esențială pe care o comite cel susceptibil la boală este de a considera că aceste manifestări psihomentale sunt ale lui, că fac parte din făptura sa. El spune „sunt mânios” sau „sunt trist”, nereușind să se detașeze de aceste trăiri, să le perceapă ca pe ceva exterior, mai exact niște fluxuri care îi parcurg structura tocmai din cauza acestor frecvențe inferioare de vibrație pe care le menține în ființa sa.

Mulți oameni adoptă aceste trăiri și gânduri deoarece consideră că așa este firesc, întocmai copiilor care îi imită pe cei mari și învață că trebuie să fie supărați, să fie încruntați, să fie agitați, etc, deși în realitate, oricine îi privește își poate da seama că nici măcar nu înțeleg ce reprezintă aceste stări, ci doar le imită superficial, în manifestările lor exterioare (trântesc, se răstesc, se arată a fi grăbiți, etc), practic învață să fie oameni mari, serioși; învață să fie interesați, să iasă în evidență.  Din nefericire, cu timpul, aceste tipare comportamentale, adoptate inițial mimetic, se încrustează din ce în ce mai adânc în ființa viitorului adult, încât acesta ajunge să le considere proprii și reacționează de fiecare dată când este pus în anumite situații într-un mod standard, socialmente statuat.

Boala este, de fapt, o îndepărtare de esența propriei ființe, având ca substrat ignoranța. Un bolnav nu mai este el însuși, nu se mai cunoaște pe sine, își este sieși străin. Această înstrăinare poate avea grade variate și se poate referi la diferite aspecte ale ființei umane. Cea mai severă înstrăinare va genera și boala cea mai severă, și cea mai greu vindecabilă. În consecință. Adevărata vindecare presupune, în ultimă înstanță, regăsirea de sine, cunoașterea naturii profunde ale proprii ființe. Din acest motiv, ea necesită o angrenare conștientă, activă, participativă a pacientului. Simpla administrare pasivă a unor remedii, fie ele și de origine naturală, nu poate avea decât efecte limitate și pasagere. Scopul acestor remedii este, de fapt, tocmai acela de a sprijini ființa, de a o orienta pe această cale a descoperirii de sine.

Așadar, scopul ultim al unei veritabile terapii este acela de a ajuta ființa să se întoarcă la propria ei esență, de a regăsi paradisul lăuntric, de a fi din nou, ea însăși, în deplinul ei firesc, în completă armonie, atât interioară cât și în interacțiunea cu mediul, cu natura, cu universul. Vorbim aici, în ultimă instanță, despre reîntoarcerea la Dumnezeu și recunoașterea Lui ca fiind esența utimă a ființei noastre. Înstrăinarea de Divinitatea (indiferent cum se numește aceasta) din cauza ignoranței, reprezintă de fapt boala fundamentală a omenirii – pacatul originar. Îndepărtarea de Sine, adică de Dumnezeu, este substratul fundamental al oricărei boli. „Boala este o atenţionare – ne semnalează că încălcăm armonia universală şi ne arată în ce mod şi în ce privinţă o facem. Nu este o pedeapsă nemeritată, ci consecinţa faptelor şi atitudinilor noastre. Ne oglindeşte defectele. Ne pune faţă în faţă cu noi înşine. Nu este un accident, nu este ceva străin, ci ne reprezintă. Ne îndeamnă să ne sesizăm neajunsurile şi să ne ascultăm imboldurile profunde ale sufletului. Vindecarea este posibilă doar în momentul în care ne conştientizăm hibele şi ne mobilizăm pentru a le transforma în calităţile corespondente. Boala nu ne este un duşman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, căci are curajul să ne spună verde în faţă ce, unde şi cum greşim.”(dr. Dragoș Dorin)