de Dragoș Huțuleac

Nu e greu să distrugi o țară dacă aceasta e locuită de persoane care nu țin la ea. Un popor lipsit de patriotism renunță ușor la țara sa și o dă ieftin pe mâna străinilor. Un astfel de neam nu mai are în el demnitate și brusc nu mai contează în istorie, iar cuvântul lui nu mai e ascultat de celelalte popoare.  De asemenea, locul lui între neamurile lumii nu mai contează. Pentru că, în economia istoriei, doar popoarele a căror oameni iși iubesc țara au contat de-a lungul timpului. Oricât au fost de mici, au demonstrat ceva în fața lumii tocmai prin unele fapte aproape imposibil de realizat fără credința în reușită dată de dragostea față de neamul din care se trage. Am reuși și noi, românii, astfel de fapte pe vremea când a fi român era o mândrie. Când încă ne respectam strămoșii, apreciam istoria poporului nostru și consideram că luăm parte la ea, acest aspect determinându-ne să fim tot mai buni în tot ce ceea ce făceam. Nu lăsam capul în jos în fața străinilor atunci când spuneam de unde suntem, nu aveam o strângere de inimă când mergeam în altă țara la studii, la muncă sau în vacanță. A fi român era o carte de vizită care deschidea multe uși la case străine. Unii ne primeau cu brațele deschise, alții cu suspiciuni, alții poate chiar nu ne agreau, dar eram respectați ca nație, ca popor. Nu era o politețe de circumstanță, pentru că așa dicta eticheta politică, ci era un respect provenit din faptele noastre care demonstrau că eram cineva în lumea asta mare.

Începând cu anii 90, dragostea poporului pentru România a început să se dilueze tot mai tare. Patriotismul a fost luată în derâdere, ajungând subiect de glumă în specatacolele grotești de umor lipsit de orice subtilitate. În școli s-a trecut la distrugerea simbolurilor naționale și întoxicarea minților tinere cu concepții din care reieșea că România e de rahat, că suntem un neam de proști, leneși, hoți, iresponsabili. Zi de zi ni s-a pus aceeași placă la televizor, la radio, la școală, mai târziu prin internet. Singurii care încercau să ne arate altă față a României, fața ei frumoasă erau bătrânii, biserica și armata. Dar ce știau ei în fața hoardelor de tineri a căror realitate era cea a știrilor de la ora 17?!? Erau niște demodați, niște mentalități obosite, niște resturi ale societății vechi. Noi făceam parte dintr-o societate nouă, democratică, unde singurile zeități acceptate erau banii, cururile goale la care ne holbam ca la niște icoane și Vacanța Mare.

Tot ce era sfânt pentru neamul astă, toate simbolurile sale, toate modelele sociale au fost mocirlite, terfelite, scuipate în față de o societate tot mai bolnavă, tot mai individualistă, tot mai egoistă. Iar acum plătim prețul: din stăpâni, am ajuns slugi. Dacă înainte pupam numai icoane, acuma pupăm și fundurile oricărui oficial al SUA, UE, al NATO, al FMI-ului, al oricărui străin care își iubește țara. Dacă înainte stăteam în genunchi doar în fața lui Dumnezeu, acum stăm în genunchi în fața oricui…Ăsta e noul nostru sport național! Abia aici avem stofă de campioni… HAI ROMÂNIA!!!