de Dragoș Huțuleac

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt fericit ori de câte ori primesc un „bună ziua”, un „mulțumesc” sau dacă mi se zice că arăt bine, chiar dacă sunt mințit în privința asta. Există unele minciuni care îți fac viața  mai frumoasă și au grijă și de tine, minciunos ordinar ce ești, să intri în inimile oamenilor ca o persoană drăguță și atentă, doar pentru că ai știut că minciunile nevinovate țin de cald aproape la fel de mult ca marile adevăruri universale, cum ar fi acela că Ariel-ul este un detergent dat naibii de bun, de la aparița sa și până în zilele noastre. Cele mai utilizate și folositoare gogoși în societate sunt următoarele: „iți stă bine!” –chiar dacă Viorel Lis poate lua un premiu de frumusețe pe lângă tine; „va fi bine” –chiar dacă situația e mai nasoală ca viața unui homosexual  care l-a înjurat de mamă pe Kim Jong –un  în Coreea de Nord;  „am încredere în tine” – deși  ești sigur că sunt șanse mai mari de relansare a industriei românești, decât ca interlocutorul tău să aibe vreo șansă în viața reală. Restul, sunt minciuni vinovate, iar cea mai vinovată dintre toate este „te iubesc-ul!” spus la primele întâlniri. Nu de alta, dar în cuvintele astea vrea să creadă mai toată lumea, mai cu seamă atunci când nu ar trebui să o facă și niciodată nu trebuie să le crezi decât după ceva ani de convențuire. Până atunci, mult mai sincer ar fi un „te plac”, ”mi-e drag de tine” sau „țin la tine”. Dar nu poți să faci asta din diverse motive, cel mai bulversant fiind acela că se prea poate ca în lipsa „iubesc-ului” sa nu mai ai parte de sexuleț, chestie care îți dă viața peste cap și te face grozav să te frămânți oricât ai arde-o de spiritual, elevat, profund și cu nasul pe sus din pricina bășinilor de om aparte, deosebit de evoluat, care ai impresia că ești. Dacă nu ai astfel de frământări, ori ești prea gras, ori ești prea urât, ori impotent, dar asta ți-o zic doar aici, în scris, pentru că atunci când ne vom vedea față în față îți voi zice că ești un drăguț pe care îl admir nespus, iar abstinența ta îmi pare revelatorie.

Cea mai mare putere a cuvintelor este aceea că te seduc. Repetate în mod conștient, te cuceresc și te supun lor mai ceva ca niște stăpâni de sclavi. Pot să îți facă bine, sau pot să îți facă rău în funcție de energia care o poartă cu ele. Tu oricum devii obsedat de dânsele, chiar dacă refuzi să crezi asta și ajungi să acționezi raportându-te la ele. Cuvânt, lângă cuvânt, rostit sau gândit, șoptit sau urlat,  se așează unul lângă altul, frumos aliniate și îți scriu povestea vieții. E o poveste unică, irepetabilă, care auzită din gura altuia, niciodată nu va fi adevărată pentru că acel cineva, la rândul lui va adăuga cuvintele sale. Mereu, mereu, vei fi răstălmăcit…iar titlul articolului a fost gânditi doar ca să vă atragă atenția! Curioșilor!