autor: Miron Manega

Există o relatare destul de utilizată ca sursă istorică, dar nemenționată prea des ca atare, despre personalitatea domnitorului Vlad Ţepeş, scrisă în Rusia la aproximativ zece ani după moartea acestuia. E vorba de manuscrisul miscelaneu al călugărului copist Eufrosin de la mănăstirea rusă Kirillo-Belozersky, în care este inserat un capitol intitulat „Skazanie o Drakule voevode“, adică „Povestire despre Dracula voievod“. Datele, menționate în compilațiile sale de Eufrosin,  sunt cuprinse între anii ’60 și ’90 ai secolului al XV-lea, ultima menționată fiind din octombrie 1491.

Călugărul copist Eufrosin, autorul manuscrisului de la mănăstirea rusă Kirillo-Belozersky, a trăit în a doua jumătate a secolului al XV-lea și a murit nu mai devreme de 1500, datele exacte ale nașterii și morții sale rămânând însă necunoscute.

Evenimentele relatate de Eufrosin au fost  fie trăite direct, fie preluate din diverse surse. Capitolul rezervat lui Vlad Țepeș, contemporan cu Ivan al III-lea cel Mare  (care a fost, din 1462 până în 1503, suveran a întregii Rusii), a fost preluat de la Feodor Kuritsyn, secretar de stat la curtea lui Ivan al III-lea, care, la rândul lui, a preluat-o din altă parte. În perioada  1483 – 1485, Kuritsyn a condus o misiune diplomatică a regelui maghiar Matei Corvin, ocazie cu care vizitat Țara Românească și Moldova. Conform referințelor rusești,  Feodor Kuritsyn ar fi preluat „Povestea lui Dracula” din Moldova și i-a „livrat-o” lui Eufrosin , care a copiat-o într-unul dintre manuscrisele sale de la Kirillo-Belozersky.

Aspectul cel mai interesant e faptul că portretul lui Dracula (personajul istoric, nu vampirul) a devenit, în Rusia, un fel de celebritate în literatura instanței de judecată. Povestea lui Vlad Tepeș, sau Dracula, ar fi fost scrisă de Kurytsin în 1486, la 10 ani după moartea lui Vlad, și transcrisă patru ani mai târziu de Eufrosin, potrivit indicațiilor acestuia din urmă. Relatarea lui Kurytsin/Eufrosin face un puternic contrast cu scrierile germane despre Dracula, realizând un portret pur și simplu onorabil. Vlad este ca un fel de dictator al legii, plin de duh, care impune un cod moral sever, cu metode neobișnuit de crude, dar justificate. Dracula este, de asemenea, prezentat ca fiind extrem de curajos. Asfel, el le spune trupelor sale, într-un discurs: „Cei care se tem de moarte, nu ar trebui să mă urmeze!”. În acest sens, Vlad devine prototipul principelui viteaz și justițiar.

Personalitatea sa a avut, de-a lungul timpului, un efect profund asupra teoriei politice rusești. Este cunoscut faptul că, de exemplu, Ivan cel Groaznic a modelat mai multe dintre propriile sale măsuri de justiție după Dracula, măsuri care au rămas conservate ca atare, în folclorul rusesc. Ca și Vlad Țepeș din relatarea lui Kurytsin, Ivan cel Groaznic a bătut cuie în capul unor diplomați, i-a omorât pe cei săraci ca să le aline suferința, a ucis meșteșugari pentru a-i împiedica să reproducă lucrări pe care el le voia unicat etc.

Cartea în sine („Skazanie o Drakule voevode“) a fost extrem de populară în Rusia, ea fiind republicată în cel puțin 22 de ediții. Prezentăm și noi textul relatării lui Kurytsin/Eufrosin, cu precizarea că e vorba de o traducere rudimentară, cu foarte mulți termeni inadecvați, făcută după o variantă în limba engleză, de către un cunoscător cât se poate de… aproximativ al acestei limbi (subsemnatul). Rămâne valabilă informația istorică a conținutului.

„POVESTEA voievodului- DRACULA”

(„Skazanie o Drakule Voevode”)

1486 /1490

Atribuit lui Feodor Kurytsin

În țara Muntenească era un prinț creștin de credință greacă, având numele de Dracula în limba Țării Romanești, care în limba noastră înseamnă Diavolul. Modul lui de viață a fost la fel de rău ca și numele său.

Cu o ocazie oarecare, au venit la el niște ambasadori trimiși de sultanul Turciei. Comportându-se după obiceiul lor, ei nu și-au dat turbanele jos de pe cap. Atunci Dracula i-a întrebat: „De ce vă purtați astfel în fața unui mare conducător? Vreți să-l dezonorați?” Și ei au răspuns: „Acesta este obiceiul nostru, măria ta, așa ne purtăm noi în țara noastră”. Iar el le -a zis: „Vreau să vă întăresc acest obicei, astfel încât el să vă rămână de neclintit”. Și a poruncit ca turbanele lor să fie bătute în cuie mici de fier pe capul lor. Apoi le-a dat drumu să plece, spunând: „Duceți-vă și spuneți sultanului vostru să păstreze pentru el acest obicei rușinos cu care noi nu suntem de acord. Spuneți-i să nu mai răspândească un astfel de obicei, pe la alți regi, care nu doresc să-l respecte. În schimb poate să-l țină la el acasă”.

Iar sultanul s-a supărat foarte tare de acest lucru și a trimis armatele sale împotriva lui Dracula, și a venit în țara lui cu mulți bărbați. Si Dracula, adunând și el oștirea pe care o avea, i-a atacat pe turci în timpul nopții și a ucis mulți dintre ei. Dar el nu a putut să câștige împotriva unei armate atât de mari, cu un număr mic de oameni, așa că s-a întors.

Și el a inspectat acei soldați care s-au întors cu el din luptă. Pe cei care au fost răniți din față i-a onorat  făcându-i cavaleri, iar pe cei care fuseseră răniți din spate i-a tras în țeapă pe un stâlp, spunându-le astfel:  „Tu nu ești un om, ci o femeie”. Și, ori de câte ori el a mers împotriva turcilor, a vorbit cu armatele sale astfel: „Cel care se teme de moarte nu ar trebui să vină cu mine, ci să rămână aici”. Iar atunci când împăratul a auzit despre acest lucru, el a plecat cu o mare dezonoare, având numeroasele armate distruse  și temându-se să mai meargă împotriva lui Dracula.

Apoi sultanul a trimis un ambasador la Dracula pentru a-i cere tribut. Dracula l-a primit cu mare cinste și, arătându-i  toată averea lui, i-a spus: „Nu numai că vreau să dau tribut împăratului, dar eu vreau să merg și în serviciul lui, cu toate armatele mele și visteria mea și eu îl voi servi, respecând toate ordinelor sale. Spune-i împăratului tău că atunci când voi veni la el, el ar trebui să țină sub ascultare tot poporul său, ca să nu spună nimeni că poporul meu e rău. Voi dori să intru în serviciul împăratului tău în curând, și voi aduce cu mine tributul meu pentru el”. Iar când sultanul a auzit că Dracula vrea să intre serviciul lui, l-a răsplătit pe ambasadorul său cu multe daruri. Și a fost foarte mulțumit sultanul de acest ambasador, după care a plecat la război în răsărit. Și a trimis veste în toate cetățile lui și pe toate pământurile lui că atunci când Dracula va veni la el nimeni să nu-i facă nici un rău, ci să-i dea cinstire.

Și când a venit Dracula s-au adunat toate armatele și membrii gărzii sale imperiale, care l-au însoțit și i-au acordat multă onoare. Și a petrecut el 5 zile călătorind prin țară. Și dintrodată s-a întors și a început să atace orașele și satele și a capturat și ucis mulți oameni și a tras turci în țeapă, pe unii i-a tăiat și pe alții i-a ars, chiar și prunci de lapte. Și el nu a plecat, ci a pârjolit toată țara și pe cei care erau creștini i-a adus în țara lui și i-a stabilit acolo. Și a luat multă pradă și, după ce s-a întors, a tratat cu onoare pe comandantul gărzii imperiale și l-a lăsat să plece spunându-i:  „Du-te și spune împăratului tău ce ai văzut. L-am servit cât de bine am putut și dacă vrea să-l slujesc  din nou, eu îl voi sluji în același mod, cu cele mai bune priceperi ale mele”. Și sultanul nu a putut face nimic, dar a fost copleșit  de umilință.

Și el atât de crud era în țara lui, că ori de câte ori cineva făcea un rău, o crimă sau un jaf, ori a mințit, sau a fost vinovat de o nedreptate, atunci acesta nu era lăsat să trăiască. Nici boierii mari sau preoții sau călugării sau oameni obișnuiți sau cei care posedă o mare bogăție nu se puteau salva de la moarte cu bani, și acesta era modul în care el îi înfricoșa. El a avut un izvor și o fântână într-un anumit loc și mulți călători din multe țări veneau aici, pentru că apa era rece și plăcută. Și el a pus o cupă de aur mare și minunată lângă locul acela cu fântână, astfel încât oricine dorea să bea apa folosea cupa de aur, pe care  o punea  înapoi din nou. Și, cu toate că a trecut mult timp, nimeni nu a îndrăznit să fure cupa.

Odată a dat poruncă în toată țara ca toți oamenii în vârstă, sau neputincioși, sau cu handicap, sau cerșetori, să vină la el să-i vadă. Și foarte mulți cerșetori și pribegi s-au adunat acolo, așteptând o pomană mare de la el. Și el a poruncit ca toți aceia să fie strânși într-o clădire mare, construită special în acest scop, și a poruncit să li se aducă tot ce trebuie pentru a mânca și bea. Și au mâncat și au fost fericiți. Și a venit el însuși să-i vadă și i-a întrebat:  „Ce altceva mai doriți?” Și toți au răspuns: „Numai ce vrea Dumnezeu și măria ta, doamne, așa că fă ceea ce Dumnezeu îți spune să faci”. Iar el le-a zis: „Vreți să vă scap de durere pe acest pământ, astfel încât să nu mai aveți nevoie de nimic?”. Și ei, care așteptau milă de la el, au răspuns cu toți:  „Da, doamne, ne supunem voinței tale”. Și el a poruncit să fie închiși toți în clădire și să li se dea foc și toți au ars până la moarte. Și el le-a zis boierilor: „Ar trebui să știți de ce am făcut asta. În primul rând pentru ca ei să nu mai ceară milostenie de la oameni  și să nu mai fie niciun un cerșetor în țara mea. Toată lumea trebuie să fie bogată. În al doilea rând prin această faptă  i-am eliberat de suferința de pe acest pământ, și de sărăcie, și de boală”.

Doi călugări latini (n.r. catolici) din Ungaria au venit o dată la el pentru a-i cere pomană. Și el a poruncit ca fiecare să vină separat. El a chemat pe unul dintre ei și i-a arătat numărul mare de oameni trași în țeapă și pe alții zdrobiți cu roata în curte, și l-a întrebat: „Crezi că am făcut bine ce am făcut? Ce reprezintă cei pedepsiți?”. Și călugărul a răspuns: „Nu, măria ta, nu e bine să pedepsești fără milă, căci un conducător trebuie să fie milostiv, iar cei pedepsiți astfel sunt niște martiri”. Și Dracula l-a chemat pe celălalt călugăr și l-a întrebat același lucru, iar călugarul a răspuns: „Tu, măria ta, ai fost ales de Dumnezeu să-i pedepsești pe cei care fac rău și să-i ajuți pe cei care fac bine, iar acești oameni au făcut rău și și-au primit doar răsplata”. Atunci Dracula l-a chemat din nou pe primul călugăr și  i-a spus: „De ce te-ai îndepărtat de mănăstirea ta și de chilia ta, de mai-marii tăi, dacă nu erai pregătit? Tu ai spus că acești oameni sunt martiri și eu vreau să te fac pe tine un martir mai mare, pentru ca tu să fii un martir alături de ei”. Și a poruncit ca acel călugăr să fie tras în țeapă iar celălalt călugăr să primească  50 de ducați de aur, spunând: „Tu ești un om înțelept”. Și a poruncit ca acest călugăr să fie condus cu onoare până acasă, la pământul său din Ungaria.

Într-o zi, un negustor străin a venit din Ungaria în orașul său și, așa cum cerea legea, a lăsat căruța pe stradă, în fața casei, și toate bunurile sale erau în căruță, iar el s-a culcat în casă. Și cineva a venit și a furat 160 de ducați de aur din căruță. Și negustorul a venit la Dracula și i-a spus despre dispariția aurului. Și Dracula i-a spus: „Du-te înapoi căci eu îți voi găsi aurul în seara asta”. Și el a poruncit ca hoțul să fie căutat în tot orașul, spunând: „Dacă hoțul nu este găsit, atunci voi distruge întregul oraș” și a poruncit ca propriul lui aur să fie adus în locul celui furat, dar cu un ducat de aur mai mult. Când negustorul s-a trezit  și a găsit aurul și l-a numărat, o dată și de două ori, și a găsit un ducat de aur în plus, el a mers la Dracula și i-a spus: „Măria ta, am găsit aurul, dar acest ducat de aur nu este al meu, este în plus”. Apoi a fost adus și hoțul care furase aurul și Dracula i-a spus negustorului:  „Du-te în pace. Dacă nu mi-ai fi spus că ai găsit mai mult aur, aș fi fost gata să te trag în țeapă, împreună cu acest hoț”.

Atunci când o femeie își înșela bărbatul, el poruncea ca părțile ei rușinoase să fie tăiate, iar pielea să fie jupuită de pe corpul ei. Și femeia era dezbrăcată și pielea ei era atârnată pe un stâlp, în mijlocul orașului, în piață. Și fecioarelor care nu-și păstrau fecioria și văduvelor vinovate de același păcat uneori li se tăiau sânii iar alteori li se jupuia pielea din părțile lor rușinoase, sau un fier înroșit în foc li se înfigea în locul rușinos de femeie  până le ieșea prin gură. Și, astfel, femeia păcătoasă era ținută goală, legată de un stâlp, până când carnea și oasele ei cădeau de pe ea sau erau consumate de păsări.

Într-o zi Dracula a plecat într-o călătorie și a văzut un om sărac într-o cămașă veche și ruptă. Și el l-a întrebat: „Ai nevastă?”.  Și omul a răspuns: „Am, măria ta”. Atunci Dracula a spus: „Du-mă la casa ta, ca să pot s-o văd”. Și a văzut că nevasta era tânără și sănătoasă și l-a întrebat pe bărbatul ei: „N-ai semănat  inul?”.  Și el a răspuns: „Măria ta, am semănat mult in”. Și i-a aratat cât de mult in semănase. Și apoi Dracula i-a spus femeii: „De ce ești leneșă și nu-ți pasă de bărbatul tău? El trebuie să semene și să are cu plugul și pentru tine, de aceea tu trebuie să-i faci bărbatului tău haine ușoare și frumoase. Și tu nici măcar cămașă n-ai vrut să-i faci, deși ești sănătoasă la trup. Tu ești de vină, nu bărbatul tău. Dacă bărbatul tău nu ar fi semănat inul, atunci el ar fi fost vinovat”.  După aceasta, Dracula a poruncit ca mâinile femeii să fie tăiate și corpul ei să fie tras în țeapă.

Odată, Dracula lua prânzul sub stârvurile celor trași în țeapă iar multe leșuri erau pe jos, lângă masa lui, dar el a mâncat printre ele și se bucura de masa lui. Slujitorul său, care-i punea mâncarea în față, nu putea suporta mirosul și se ținea de nas și-și înclina capul, iar Dracula l-a întrebat: „De ce faci asta?” Și servitorul a răspuns: „Măria ta, eu nu pot suporta mirosul”. Atunci Dracula a poruncit să fie tras și el în țeapă, spunând:  „Mirosul nu va mai ajunge acum la tine, pentru ești tras într-o țeapă mult mai înaltă”.

Odată, regele maghiar Matthias a trimis la el un ambasador de rang înalt, născut în Polonia. El a poruncit ambasadorului să stea cu el la masa de prânz, și înaintea lor era un eșafod foarte deosebit, înalt și împodobit cu aur. Și Dracula l-a întrebat pe ambasador: „Spune-mi, știi de ce fac eu acest joc?”.  Iar ambasadorul a fost foarte diplomat și a spus: „Măria ta, cred că cel care va fi executat  e un om de rang înalt și vrei să-i dai o moarte potrivită rangului său”. Și Dracula a spus:  „Ai dreptate. Ești marele trimis al unui mare conducător, așa că am pregătit această execuție pentru tine”.  Iar asmbasadorul a răspuns:  „Măria ta, dacă am făcut ceva ce merită moartea, nu e după voința măriei tale, căci nu ești decât un simplu judecător. Nu tu ești vinovat de moartea mea, ci eu sunt”.  Iar Dracula a râs și a spus: „Dacă n-ai fi răspuns așa, cu siguranță acest eșafod era pentru tine”. Și el l-a onorat foarte mult pe ambasador și i-a dat daruri și l-a  lăsat să plece, spunând: „Ar trebui să mergi la ambasadele marilor conducători către alți conducători, pentru că ai fost învățat cum să vorbești conducătorilor mari. Trimișii nu ar trebui să îndrăznească să facă nimic fără să fi fost învățați mai întâi să vorbească cu conducătorii mari”.

Acesta era obiceiul lui Dracula. Atunci când ambasadorul unui împărat sau al unui rege venea la el, iar acesta nu era destul de isteț ca să nu cadă în capcana vorbelor sale înșelătoare, atunci el îi trăgea în țeapă, adresându-le următoarele cuvinte: „Nu sunt vinovat de moartea ta, poate doar stăpânul tău să fie, astfel încât să nu se poate spune nimic rău împotriva mea. În cazul în care stăpânul tău, dacă e înțelept, te-a trimis la mine știind că tu ești  mic la creier și că nu ești bine învățat, atunci stăpânul tău te-a ucis. Dacă tu ai îndrăznit să mergi la o ambasadă fără să fi învățat tot ceea ce este necesar, atunci singur te-ai omorât”. Și acesta este motivul pentru care el făcea un eșafod mai înalt și aurit pentru ambasadori, iar pe aceștia îi trăgea în țeapă, iar stăpânului ambasadorului îi transmitea acele cuvinte, adăugând că regele nu ar fi trebuit să trimită pe cineva mic la creier și că o lecție de diplomație ambasadorială e binevenită pentru un rege înțelept.

Meșterii săi au făcut butoaie din fier pe care el le-a umplut cu aur și le-a aruncat în râu, poruncind după aceea ca ei să fie executați, astfel încât nimeni să nu știe ce au făcut. Numai diavolul cu care și-a împărtășit numele (n.r. Dracula) ar fi putut să știe.

Odată, regele maghiar Matthias a mers împotriva lui în război. Și s-au întâlnit amândoi și s-au ciocnit. Și Dracula a fost capturat în viață după ce a fost trădat de propriii oameni. Și el a fost adus la rege și s-a dispus ca el să fie aruncat în închisoare. Și el a fost închis în Viszegrad, pe Dunăre, mai sus de Buda, timp de doisprezece ani. Și un alt voievod a fost desemnat să conducă Țara Muntenească.

Iar când acel voievod a murit, regele a trimis pe cineva la Dracula, în închisoare, și l-a întrebat dacă el ar dori să conducă Țara Muntenească, ca și mai înainte. Dar, pentru aceasta, el ar trebui să se convertească la credința latină (n.r. catolică). Și dacă nu se convertește, atunci  va muri în închisoare.

Iar pentru dulceața lumii pământești, în locul lumii nesfârșite și eterne, Dracula a căzut departe de Ortodoxie și a plecat de la adevăr și a lăsat lumina pentru un întuneric de împrumut. Din păcate, el nu a putut suporta necazurile pământești ale închisorii ci s-a îndreptat spre pedeapsa veșnică, lăsând credința noastră ortodoxă și adoptând minciuna latină. Iar regele nu numai că l-a făcut domnitor al Munteniei dar, de asemenea, i-a dat-o pe propria lui soră (n.r. în realitate verișoara) ca soție și Dracula a avut doi fii de la ea. Și a stat un pic mai mult de zece ani și a murit în erezie.

Se spune că, atunci când era în închisoare, el nu a uitat obiceiurile sale rele și prindea șoareci și păsări cumpărate de la târg, pe care le executa, unele prin tragere în țeapă pe eșafod, altele prin decapitare, iar de la altele smulgea penele înainte de a le lăsa să plece. Și el a învățat cum să coase și astfel el se ținea în viață în închisoare.

Atunci când regele l-a scos de la închisoare, el l-a adus la Buda și i-a dat o casă în Pecs, în apropiere de Buda. Dar, chiar înainte de a fi dus la rege, un răufăcător a venit la casa lui și s-a ascuns și cei care-l căutau l-au  găsit la el. Iar Dracula s-a ridicat și a luat sabia, a sărit de pe patul său și s-a repezit să-l taie pe șeful gărzii. Iar ceilalți au fugit și s-au dus la comandant și i-au spus ce s-a întâmplat. Și comandantul cu oficialii săi au mers la rege să se plângă de Dracula. Și regele a trimis să-l întrebe: „De ce ai făcut acest rău?”.  Și el a răspuns astfel: „Eu n-am făcut niciun rău, el însuși s-a omorât. Oricine atacă o casă a unui mare conducător va muri în acest fel. Dacă ai fi venit chiar tu la mine și ai fi găsit un răufăcător în casa mea, nu ți l-aș fi dat nici ție sau ți-aș fi cerut să-l grațiezi”. Când regelui i s-a spus acest lucru a început să râdă și a fost uimit de curajul lui Dracula.

Manuscrisele miscelanee ale monahului Eufrosin

Iar sfârșitul lui Dracula s-a petrecut astfel. El a locuit în Țara Muntenească și turcii au venit în țara lui și au început să o jefuiască. Și el i-a atacat și turcii au fugit.  Și oastea lui Dracula a început să-i omoare fără milă și i-a urmărit afară. Și Dracula a fost atât de bucuros încât s-a grăbit să ajungă în partea de sus a dealului, pentru a vedea cum au fost pedepsiți turcii. Și el s-a îndepărtat de armata lui și cei care erau aproape de el au crezut că el era un turc și unul dintre ei l-a lovit cu o suliță. Cînd el a văzut că este ucis de propriul popor, a omorât cinci dintre ucigașii lui cu sabia, dar a fost lovit apoi cu multe lănci și, astfel, a murit.

Iar regele a dus-o pe sora sa (n.r. verișoara) și pe cei doi fii ai ei pe pământ maghiar, la Buda, și unul dintre fii locuiește împreună cu fiul regelui, iar celălalt a fost cu episcopul Oradei și a murit în timp ce noi eram acolo. Și l-am văzut atunci pe  cel de-al treilea fiu, cel mai mare, numit Mihail (n.r. Mihnea cel Rău, făcut cu prima soție, Elisabeta), acolo în Buda, unde fugise de împăratul turc la curtea regelui. Și chiar înainte de a fi căsătorit, Dracula a trăit cu o anumită femeie (n.r. Ilona Szilágyi, viitoarea soție). Și Ștefan al Moldovei, la cererea regelui, l-a adus în Muntenia pe Vlad, fiul unui anumit conducător (n.r. Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul și fratele vitreg al lui Vlad Țepeș) și acest Vlad a fost un călugăr în tinerețe și apoi un preot și apoi stareț într-o mănăstire. Și apoi a renunțat la rasă și a devenit un conducător și s-a căsătorit. […]. Și acum Vlad este voievod în Muntenia. Vlad, care a fost călugăr și stareț.

În anul 6994 (n.r. 1486), 13 februarie a fost scris mai devreme și apoi din nou în anul 6998 (n.r. 1490) 28 ianuarie, a fost rescris pentru a doua oară de către mine, păcătos Eufrosin.

(sursa: www.certitudinea.ro)

BIBLIOGRAFIE

(sursa: www.certitudinea.ro)