autor: Dragoș Huțuleac

„Eu îmi învăț copiii să râdă și să muncească. Dacă pot face asta, viața lor va fi destul de frumoasă cât să se poată bucura de ea”.

Pe Angela n-a învățat-o nimeni să râdă. De muncit știe să muncească de mititică, dar surâsul a părăsit-o în urma divorțului părinților, când ea avea 13 ani. Ea a rămas cu mama și zâmbetul i-a rămas rămas tatălui. Cel puțin așa consideră acum, de când are propria familie. Înainte credea că e bolnavă de tristețe și că de aia nu poate să râdă. Zâmbea trist, atâta doar. Noroc că de surâsul ei trist s-a îndrăgostit Dumitru, care și el, la rândul lui,  zâmbea trist, dar el zâmbea așa din cauză că ai lui nu divorțaseră. Așa că toată ziua avea parte de certuri și scandaluri. Știa doar să fie încrâncenat, nicidecum să râdă din toată inima lui. A învățat să râdă prin inima Angelei, după ce s-au mutat împreună. Până atunci, se temea. Se temea că nu va fi a lui. Când s-au văzut amândoi împreună, în garsoniera de 12 metri pătrați din Burdujeni, au simțit că nimic nu-i mai poate despărți. Așa că, prima seară, în loc să se iubească, așa cum se iubesc cei care întemeiază familii, ei au râs. Au râs până dimineața de le-au bătut vecinii de 5 ori în calorifer ca să înceteze. De iubit s-au iubit a doua seara, și a treia seară, și multe alte seri care au urmat. Dar asta au făcut-o mai în liniște. Ca să nu le știe vecinii casa.

Așa au apărut Mihai și Mihaela. Copii lor pe care îi iubesc ca ochii din cap. Între timp au cumpărat garsoniera și chiar dacă e mică, ei știu că unde este înțelegere este și loc pentru toată lumea. Atâta doar că acum se iubesc mai puțin și mai liniștit… că na, au și copiii o vârstă. Încetul cu încetul strâng bani ca să își cumpere un apartament, doar că va mai dura ceva până vor strânge toată suma. Un salariu au grijă să-l pună deoparte în fiecare lună. Ăia sunt banii pentru casă și nu se bagă în ei decât dacă Doamne Ferește vreo boală le tulbură liniștea, dar până acum n-au avut de ce să-i cheltuie. Angela lucrează ca croitoreasă, iar Dumitru la un atelier de mobilă. Nu e nici ușor, nici greu. E așa cum trebuie să fie. Noroc că se înțeleg, altfel nu ar alege nimic din banii pe care îi câștigă. Dar așa, cu măsură în toate și oleacă de bunăvoință, cresc ca familie și oameni zi de zi. Ar mai vrea un copil, dar acela au zis că-l vor face de casă nouă. E cadoul pe care și-l vor face unul altuia cu ocazia mutatului.

Garsoniera nu vor s-o vândă… O vor închiria și banii respectivi îi vor pune într-un cont al copiilor. Nu se vor aduna tare mulți, dar când vor crește, la 18 ani, vor avea fiecare niște bănuți ai lor. Ca părinți, speră să îi folosească cât mai util. Poate nu-i vor da numai pe haine!